Stiri

21 octombrie 2015 Olimpiada Gimnaziilor a fost lansata oficial de COSR si DEDEMAN

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, zece federatii sportive nationale si, de astazi, DEDEMAN au lansat oficial Olimpiada Gimnaziilor. Noua competitie pentru copiii din mediul scolar, din Romania, initiata in incercarea de a-i atrage catre sport,  incepe in aceasta toamna. 
 
“Consider drept normala implicarea COSR in dezvoltarea sportului de masa, ca principal punct de start al vietii sportive din societatea romaneasca. Suportul unui partener de talia DEDEMAN este esential in indeplinirea obiectivelor acestui proiect. Multumim DEDEMAN pentru sustinerea acordata olimpismului. Pot spune ca este cel mai mare contract de sponsorizare din ultimul deceniu pentru COSR si pentru ca dorim sa facem lucruri serioase, pe termen lung, acesta se intinde pana in 2020. Din punct de vedere sportiv, prin acest proiect incercam impreuna cu federatiile sportive nationale, cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice si DEDEMAN sa descoperim viitorii campioni, marind aria de selectie pentru cluburi si Centrele Nationale Olimpice pentru Pregatirea Juniorilor”, a declarat Alin Petrache, presedintele COSR.
 
“Cati dintre dumneavoastra ati facut sport pentru ca un profesor sau un antrenor a venit la scoala si v-a selectat? COSR si partenerii sai vor sa reinvie aceasta traditie castigatoare. Daciada este nume de care se leaga multe amintiri frumoase. A fost o competitie care a ridicat nivelul sportului romanesc. Olimpiada Gimnaziilor se doreste a fi noua Daciada“, i-a intrebat retoric Alin Petrache pe cei prezenti la eveniment.
 
“Asa cum am prezentat deja acest aspect in proiectul meu Romania Olimpica 2014-2024, misiunea COSR ramane aceea de sustinere si consolidare a pozitiei Romaniei in elita sportului mondial si de sprijin activ pentru imbunatatirea practicarii sportului de masa prin diminuarea accesului inegal la sport al populatiei in ansamblu”, a mai explicat Petrache.
 
La randul sau, Dragos Paval, presedintele DEDEMAN, a spus: “Sunt onorat si privilegiat ca putem anunta un parteneriat de durata construit cu Comitetul Olimpic si Sportiv Roman sub un brand special - Team Romania. Acest nou parteneriat este dovada de continuitate in sustinerea sportului romanesc atat de performanta cat si de masa. DEDEMAN a mai sustinut atat sportivi - si amintesc colaborarea cu Simona Halep care ne face mandri ca suntem romani, cat si competitii. Investim in sport sedusi de valorile acestuia. Sportul ne face fericiti si impliniti, dar si cunoscuti in afara tarii. Team Romania suna perfect si este simbolul perfect al modului in care sportul te uneste”.
 
Dragos Paval a tinut sa precizeze ca a ales momentul lansarii Olimpiadei Gimnaziilor pentru a anunta parteneriatul cu COSR, deoarece “este cu si despre copiii nostri”. “O natiune puternica este una plina de copii sanatosi si de aceea trebuie sa le oferim copiilor cat mai multe ocazii de a fi fericiti si campioni. Olimpiada Gimnaziilor este o ocazie ideala pentru acest lucru”, a mai spus presedintele DEDEMAN.
 
Din partea celor zece federatii romane implicate in proiect au fost prezenti la eveniment Dan Berceanu, secretarul general al FR de Baschet, Cristinel Romanescu, presedintele FR de Tenis de Masa, Sorin Iacoban, presedintele FR de Sah,  Anemona Hutu, presedintele FR de Badminton, Ion Buliga, secretarul general al FR de Atletism, Nicolae Dobre, presedintele FR de Oina, Haralambie Dumitras, presedintele FR de Rugby, Gheorghe Visan, presedintele FR de Volei, Narcisa Lecusanu, vicepresedintele FR de Handbal si Ciprian Paraschiv, din partea FR de Fotbal.
 
Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR), Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS) si zece federatii nationale sportive au semnat la inceputul anului, la Casa Olimpica din Bucuresti, Protocolul de colaborare privind organizarea si desfasurarea, in premiera, a Olimpiadei Gimnaziilor.
Cel putin pana la 31.08.2019 – durata de valabilitate a Protocolului, pe parcursul fiecarui an scolar incepand din aceasta toamna, elevii din clasele V-VIII, de la scoli din intreaga tara, vor putea participa la intrecerile de baschet, volei, rugby, fotbal, handbal, oina, tenis de masa, atletism, sah si badminton organizate in cadrul Olimpiadei Gimnaziilor.