Stiri

14 august 2015 Patru zile de dezbateri interesante in cadrul Programului National de Educatie Olimpica prin Sport

La reuniunea anuala a reprezentantilor celor 48 de filiale judetene ale Academiei Olimpice Romane (AOR) au participat 60 de invitati. Actiunea organizata de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) prin AOR, cu sprijinul Solidaritatii Olimpice, s-a incheiat astazi, dupa patru zile de dezbateri interesante care au avut loc in incinta Complexului Olimpic „Sydney 2000”, din Izvorani, sub egida „Programul National de Educatie Olimpica prin Sport, in cadrul Voluntariatului Olimpic”.

Lucrarile deschise pe 11 august a.c. de Alin Petrache, presedintele COSR, au constituit un excelent prilej pentru dialog intre cei care se ocupa de educatia olimpica, la nivel central si teritorial, oferind cadrul optim pentru un schimb de experienta util.

Laura Badea, director AOR si membru in Comisia de Cultura a Asociatiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC), s-a declarat multumita de modul in care s-a desfasurat manifestarea. „A fost nu numai o intalnire interesanta intre reprezentantii filialelor AOR din intreaga tara, dar si o actiune benefica procesului de educatie olimpica din Romania”, a spus Laura Badea. „Au avut loc o serie de dezbateri, atat pe marginea temelor interesante, din domenii variate de activitate, abordate de cei zece lectori prezenti la Izvorani, cat si pe baza  experientelor proprii impartasite de cei prezenti pe parcursul celor patru zile. Pentru toata lumea, reuniunea din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000” a constituit un prilej excelent pentru a afla ultimele noutati atat in materie de olimpism, cat si de organizare de evenimente sau de promovare a imaginii AOR. Speram ca acest gen de reuniuni sa devina o traditie in cadrul AOR”.