Stiri

9 septembrie 2014 COSR decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I

Presedintele Romaniei Traian Basescu a semnat decretul de decorare a Comitetului Sportiv si Olimpic Roman (COSR) cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I. Alin Petrache, presedintele COSR, a multumit pentru aceasta onoare si a mentionat ca acest gest reprezinta recunoasterea meritelor tuturor celor care au facut sau fac parte din miscarea olimpica.

Alin Petrache, presedintele COSR: "Centenarul Miscarii Olimpice din Romania este un motiv de mandrie nationala. Succesele obtinute de tara noastra la cele mai importante competitii mondiale au fost rezultatul muncii unor oameni pasionati, recunoscute prin medalii si titulaturi, insa incepand de acum, recunoscute si cu un inalt ordin prezidential. Institutia la conducerea careia ma aflu are astazi aceasta onoare pe care o impartasim toti cei implicati in fenomenul olimpic. Multumim pentru aceasta onoare, atat domnului presedinte Traian Basescu, cat si doamnei ministru al Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo, asigurandu-va ca ii constientizam atat importanta, cat si responsabilitatea pe care o implica".

"Avem un secol de impliniri, de victorii, pe care il sarbatorim pe 12 septembrie impreuna cu toti cei care l-au construit cu fiecare ora de pregatire, cu fiecare efort supraomenesc, iar inaintea noastra avem un viitor in care vom incerca sa ne ridicam la nivelul acestei mosteniri", a mai spus Alin Petrache.