Stiri

23 ianuarie 2014 24 de sportivi vor reprezenta Romania la Jocurile Olimpice de la Sochi

Echipa olimpica a Romaniei, care va face deplasarea la Jocurile Olimpice de iarna de la Sochi, va fi alcatuita din 24 de sportivi.

“O clasare a unui sportiv roman in primele zece locuri, pentru noi, ar echivala cu o medalie, iar o pozitie in primele 20 ar fi considerata o performanta deosebita, daca tinem seama unde se afla Romania in momentul de fata la sporturi de iarna”, a spus Ioan Dobrescu, secretarul general al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. ”Suntem fericiti pentru performanta lui Iulian Pitea de a se califica in intrecerea olimpica de sarituri cu schiurile, dupa 22 de ani. O contributie la aceasta reusita a avut fara indoiala editia de iarna a Festivalului Olimpic al Tineretului European, organizata cu succes anul trecut, in Romania. FOTE Brasov 2013 nu numai ca a adus Romania pe harta sporturilor de iarna, dar a favorizat dezvoltarea bazelor sportive de iarna de la noi, cum a fost cazul bazei ultramoderne de sarituri cu schiurile de la Rasnov, fara de care probabil n-am fi avut un reprezentat la aceasta disciplina la Jocurile Olimpice de la Sochi”.

La schi alpin vom fi reprezentati de sportivii Alexandru George Barbu, Ioan Valeriu Achiriloaie si Ania Monica Germaine Caill, care vor fi insotiti de antrenorul Sebastian Barbu; la schi fond vor concura sportivii Paul Constantin Pepene, Daniel Pripici  si Timea Sara, antrenori Ioan  Lungociu si Daniel Borca; la sarituri cu schiurile vom fi reprezentati de sportivul Sorin Iulian Pîtea, antrenor Florin Spulber; la biatlon vor concura sportivii Cornel Dumitru Puchianu si Eva Tofalvi, antrenori Simon Marton si Vasile Gheorghe. Lotul de schi va fi insotit de Puiu Gaspar, oficial, si Norbert Fancsali, maseur.

La patinaj artistic vom fi reprezentati de sportivul Zoltan Kelemen, antrenor Gheorghe Chiper.

La bob dublu feminin vor concura Maria Adela Constantin si Andreea Grecu, antrenor Paul Neagu; la bob dublu masculin vor concura sportivii Nicolae Istrate si Florin Cezar Craciun, iar la bob patru masculin echipajul va fi format din Andreas Paul Neagu, Paul Septimiu Muntean, Danut Ion Moldovan si Bogdan Otava, antrenori Iulian Daniel Pacioianu si Silviu Dan Scurtu.

La sanie vom fi reprezentati de sportivii Valentin Cretu, Alexandru Teodorescu, Nicolae Radu Sovaiala si Raluca Stramaturaru, antrenori Sorina Ticu si Eugen Radu.

La skeleton vor concura Dorin Dumitru Velicu si Maria Marinela Mazilu, antrenori Florin Bucur si Marius Tomita Ene.

Delegatia va fi insotita de medicii Delia Iacob, Tatiana Arisanu si Dan Florin Tanase, coordonator al personalului medical.

Echipa Olimpica a Romaniei va pleca spre Sochi pe 2 februarie a.c.