Stiri

13 iulie 2013 Delegatia Romaniei a ajuns cu bine la Utrecht

Intreaga delegatie care va reprezenta Romania la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Utrecht a ajuns cu bine in Olanda. Desi superstiosii s-au temut putin de faptul ca plecarea a fost programata pe data de 13, de la poarta 13, drumul  Echipei Olimpice a Romaniei pana in satul olimpic, unde va locui pe toata perioada competitiei, a decurs ca la carte, fara niciun fel de incidente nedorite.

Zborul de aproximativ doua ore si jumatate a fost extrem de linistit, iar aeronava Tarom care a transportat Echipa a aterizat fara probleme pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Desi putin obositi, deoarece din cantonamentul de la Complexul Sportiv Olimpic “Sydney 2000” din Izvorani s-a plecat foarte de dimineata, la ora 6.30, sportivii s-au putut bucura atat de calatoria placuta cat si de primirea calda a gazdelor.

Delegatia noastra a fost intampinata de zambitoarea Liza, ghidul local care va avea grija ca romanilor sa nu le lipseasca nimic pe tot parcursul competitiei.

De la poarta aerogarii olandeze, toata lumea a fost imbarcata in autocarele ultramoderne puse la dispozitie de organizatori, iar dupa mai putin de o ora Echipa Romaniei a intrat in campusul olimpic din Utrecht. Aici, Florin Misca si Dragos Tataru, seful si respectiv adjunctul sefului de Misiune ai Romaniei la FOTE Utrecht, au facut oficiile de gazde si le-au inmanat cu promptitudine sportivilor si tehnicienilor proaspat sositi atat acreditarile de participare la competitie, cat si cheile de la camerele unde vor sta pana la finalul Festivalului.