Stiri

23 februarie 2013 Romania, un onorant loc 8 in clasamentul pe medalii la FOTE

Romania s-a numarat printre cele 18 tari, din 45 participante, care au obtinut medalii  la cea de-a 11-a editie a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) Brasov 2013. Clasamentul pe medalii, alcatuit la finalul competitiei, a fost dominat autoritar de Rusia cu 22 de medalii, din care 11 de aur, sapte de argint si patru de bronz, urmata de Germania, cu 16 medalii, Franta, cu 17 medalii, Slovenia cu 10, dintre care trei de aur,  sau Austria cu 12 medalii, dintre care doua de aur, si asa mai departe. Romania a  ocupat un onorant loc 8, cu trei medalii, din care una de aur, cucerita de Emil Imre la short track, 1000 m si doua de argint, una obtinuta de acelasi Emil Imre la short track 500 m, iar cealalta de Dorottya la biatlon.

Cuvantul de ordine pentru FOTE Brasov 2013 a fost “reusita” toti cei peste 1500 de participanti parasind campusul olimpic din Poiana Brasov numai cu amintiri placute. Patrick Joseph Hickey, presedintele Asociatiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC), a declarat la final: “A fost o organizare ireprosabila si o atmosfera minunata. Plec acasa fericit”.

La fel de multumit s-a declarat si Octavian Morariu, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR). “Din punct de vedere sportiv, Festivalul de la Brasov s-a derulat fara niciun incident”, a spus Octavian Morariu. “A fost foarte bine apreciat de sefii forurilor internationale prezenti la Brasov, de oficiali, antrenori si nu in cele din urma de sportivi. Cel mai important pentru noi este insa mesajul transmis de FOTE Brasov 2013. Acela ca Romania poseda infrastructura, expertiza si experienta pentru gazduirea competitiilor internationale de nivel inalt. Deja exista confirmarea ca o etapa de Cupa Mondiala la sarituri cu schiurile va fi organizata pe Valea Carbunarii, langa Rasnov, dupa Jocurile Olimpice de iarna de la Sochi. Vor urma cu siguranta si alte competitii, dar abia de acum incolo vom intra in circuitul tarilor care pot gazdui concursuri de iarna de anvergura. Pot sa anunt ca ne gandim de pe acum la candidatura pentru o editie de iarna a Jocurilor Olimpice ale Tineretului (JOT)".

Urmatoarea editie de iarna a FOTE, care va avea loc in 2015, se va desfasura la granita dintre Vorarlberg si Lichtenstein, si va fi prima editie gazduita de doua tari. In cadrul FOTE 2015 se va participa la opt  discipline: schi alpin, schi fond, sarituri cu schiurile, combinata nordica, hochei pe gheata, patinaj artistic, biatlon și snowboarding. Vorarlberg, stat al Austriei, se va ocupa de cazarea participantilor si gazduirea competitiilor de sarituri cu schiurile, combinata nordica, biatlon, patinaj artistic, hochei pe gheata și snowboarding, iar Lichtenstein va gazdui competitiile de schi alpin si schi fond.