Stiri

9 noiembrie 2012 O legenda vie a schiului mondial, revine in Romania

La invitatia presedintelui Comitetului Olimpic si Sportiv Roman Octavian Morariu, pe 28 si 29 noiembrie a.c., vor vizita Romania fostul mare schior Jean-Claude Killy, triplu campion olimpic in 1968, membru al Comitetului International Olimpic (CIO), si Rene Fasel, presedintele Federatiei Internationale de Hochei pe Gheata, primul reprezentant al acestui sport din istorie care a devenit membru al CIO.

Cele doua personalitati sportive internationale vor vizita bazele unde se vor desfasura intrecerile din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European, FOTE - Brasov 2013, inclusiv partiile de schi de la Poiana Brasov unde Jean-Claude Killy a  concurat in anul 1964, in cadrul unui concurs international.