Stiri

21 iunie 2012 Rasaritul excelentei - lucrarea Luisei Balaban, premiata de CIO

Luisa Balaban a obtinut premiul al doilea la editia din acest an a concursului de arte plastice „Sport si Arta”, competitie organizata o data la patru ani, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vara, de Comitetul International Olimpic, prin comisia sa de Cultura si educatie olimpica. Eleva in clasa XI-a la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza”, Luisa Balaban s-a prezentat in competitie la sectiunea grafica, cu lucrarea „Rasaritul excelentei” (Excellence Rising), din Romania, mai fiind selectionata o sculptura - „Gratioasa Nadia Comaneci”, realizata de Ioan Sideri. La editia din acest an a concursului, dupa o prima selectie, au fost acceptate in faza finala 68 de lucrari (opere grafice si sculptura) provenite din 44 de tari, ale caror Comitete Nationale Olimpice organizasera, in prealabil, faza nationala a concursului, la cele doua sectiuni. In urma jurizarii finale, „Rasaritul excelentei” a fost distinsa cu premiul al II-lea la categoria opere grafice, urmand ca tabloul fie expus - impreuna cu toate celelalte lucrari laureate - la Guidhall Art Gallery din Londra, intr-o expozitie care va functiona in perioada 27 iulie - 10 august 2012, pe parcursul Jocurilor Olimpice. De asemenea, autoarea a fost invitata sa-si ridice premiul castigat in cadrul unei festivitati speciale care va avea loc la Amsterdam, in intervalul 25 -27 noiembrie 2012, in cadrul celei de-a VIII-a Conferinte Mondiale pentru Sport.