Stiri

24 noiembrie 2010 Piraeus Bank Romania sponsor principal al COSR

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) si Piraeus Bank Romania au semnat marti, 23 noiembrie a.c., un parteneriat cu o durata de doi ani pentru selectia, sprijinirea si pregatirea Echipei Olimpice a Romaniei in vederea participarii la cea de-a XXX-a editie a Jocurilor Olimpice, de la Londra, 2012. “Vreau sa multumesc Piraeus Bank Romania pentru increderea aratata privind alegerea COSR in acest parteneriat, pe care ni-l dorim eficient si de lunga durata. COSR si Piraeus Bank au multe in comun, iar un astfel de element comun este performanta. Dincolo de valoarea sumei, ceea ce conteaza pentru noi este simbolul, intr-o perioada economica dificila” a declarat Octavian Morariu, Presedintele COSR. “De-a lungul vremii putine lucruri au vorbit atat de frumos despre Romania asa cum au facut-o in mod constant medaliile obtinute de sportivii nostri. Cu totii stim ca ei merita mai mult, ca efortul lor trebuie sustinut si incurajat. Acesta este motivul pentru care Piraeus Bank Romania a decis sa devina sponsor principal al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman” a declarat Catalin Parvu, Director General Executiv, Piraeus Bank Romania. Piraeus Bank Romania este una dintre cele mai bine capitalizate banci de pe piata locala, parte a grupului financiar Piraeus Bank Group. Piraeus Bank Group este o banca europeana cu aproape 100 de ani de activitate in banking, prezenta atat in Europa de Sud-Est, cat si in centrele financiare din Londra si New York. In cei 10 ani de activitate pe piata din Romania, Piraeus Bank a crescut constant de la 2 la 187 de sucursale, de la 25.000 la peste 300.000 de clienti. Conform celor mai recente studii desfasurate, banca isi datoreaza numarul crescand de clienti atitudinii profesioniste si prietenoase in relatia cu consumatorii de produse bancare.