Stiri

5 iulie 2010 COSR solidar cu sinistratii din judetul Suceava

Dezastrele din ultima perioada, din nord-estul Romaniei (Moldova), au determinat conducerea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR) sa devina solidara cu familiile aflate in dificultate, venind astfel in ajutorul celor care au fost alungati din casele lor de puhoaiele de apa. Acest lucru se datoreaza in mod special contributiei pe care aceasta parte a tarii noastre a avut-o la realizarea unor rezultate deosebite in sport (canotaj, atletism, sporturi de echipa). Vineri 2 iulie a.c., reprezentantul COSR, Violeta Beclea Szekely, Director Departament Marketing si Comunicare, a fost prezenta in satul Darmanesti, judetul Suceava (judetul natal al atletei), unde a impartit sinistratilor din aceasta zona paturi, tricouri, apa minerala, conserve si alte produse alimentare. Vicecampioana olimpica a fost vizibil marcata: „Suntem cu totii sensibilizati, iar situatia este cu totul diferita fata de ceea ce se vede la televizor, pentru ca drama prin care trec acesti oameni este foarte mare. Sunt impresionata de ceea ce am vazut aici si cred ca ajutorul nostru este minim”. In ultimele zile, mai multe sate din judetul Suceava au fost grav afectate de intemperiile vremii, in urma carora multi oameni si-au pierdut locuintele si agoniseala de o viata, fiind nevoiti sa fuga din calea viiturilor. COSR este alaturi de toti cei afectati de aceasta situatie si face un apel pe aceasta cale catre lumea sportului romanesc (federatii de specialitate, cluburi sportive), pentru a veni in ajutorul victimelor inundatiilor printr-un gest minim de solidaritate.