Stiri

18 iunie 2010 Izvorani, gazda Seminarului “Sportul si Uniunea Europeana”

Asociatia Comitetelor Olimpice Europene(EOC), impreuna cu Uniunea Europeana(UE), a organizat Seminarul de informare ”Sportul si Uniunea Europeana”, la Izvorani in perioada 16 – 17 iunie a.c., in cadrul Complexului Olimpic “Sydney 2000”. In prima zi a seminarului de lucru au fost atinse subiecte precum rolul si sarcinile ce revin biroului EOC din cadrul UE, evaluarea impactului UE in sport dar si programele UE de finantare in sport. Cea de-a doua zi a oferit posibilitatea participantilor sa urmareasca prezentarea unor modele de proiecte finantate de UE, instrumente si metode privind aplicatiile acestora, precum si conditii si reguli privind participarea la programele oferite de Uniunea Europeana. La lucrarile seminarului au participat reprezentanti ai Biroului EOC de la Bruxelles pe langa UE, reprezentanti ai unor state membre si ne-membre UE, precum si reprezentanti COSR si ai federatiilor sportive nationale din Romania. Deschiderea lucrarilor a fost facuta de presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman(COSR), Octavian Morariu, membru al Comitetului Executiv al EOC si vicepresedinte al Comisiei EOC pentru relatia cu UE, care in cuvantul sau a mentionat “Pentru noi este o mare onoare si bucurie sa fim gazda acestui seminar care sper sa creeze o punte mai solida intre sport si Uniunea Europeana”. De asemenea, presedintele COSR, a aratat insemnatatea cunoasterii parghiilor prin care se pot accesa fondurile UE de catre statele membre si chiar cele candidate, iar in incheiere le-a urat tuturor participantilor succes in dezbaterile care urmeaza. La deschiderea seminarului a fost prezent si Secretarul General al COSR, Ioan Dobrescu.