Stiri

25 iunie 2009 COSR a inaugurat Bazinul Olimpic

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) a inaugurat miercuri, 24 iunie a.c., Bazinul Olimpic din cadrul Complexului Olimpic “Sydney 2000” de la Izvorani. Astfel, pe langa sala de antrenament pentru gimnastica, Sala Polivalenta, terenuri de tenis, stadion si sala de antrenament pentru tenis, a intrat in stare de functionare si bazinul, cu o lungime de 50m, 25m latime si 2m adancime, dimensiuni olimpice necesare pentru inot si polo. La inaugurarea bazinului au fost prezenti ca invitati ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, fostul presedinte al Comitetului Olimpic Roman, Ion Tiriac, secretarul de stat, Octavian Bellu, consilierul prezidential, Mariana Bitang, presedinti de federatii sportive, precum si numerosi campioni si medaliati olimpici. Panglica a fost taiata de Octavian Morariu, presedintele Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, Monica Iacob Ridzi, ministrul Tineretului si Sportului, si Ion Tiriac, initiatorul proiectului privind construirea bazei sportive de la Izvorani. In cuvantul de deschidere, presedintele COSR, Octavian Morariu, a mentionat "Pentru noi este o mare bucurie, pentru ca prin aceasta inaugurare se intregeste Complexul Olimpic de la Izvorani. Avem un teren de atletism, o sala de gimnastica, o sala polivalenta, iar acum am finalizat si bazinul. Mai avem un hotel care sper ca va fi terminat in 2-3 luni si vrem sa mai facem un centru de recuperare performant, pentru sportivii care vor suferi accidentari. Din tot ceea ce am vazut in Europa si in lume, acest complex de la Izvorani este printre cele mai performante. Totusi, eforturile noastre nu se opresc aici. Aceasta baza are nevoie si de intretinere si sper ca Ministerul Tineretului si Sportului sa fie alaturi de noi si in acest demers". Totodata, Octavian Morariu, a declarat ca Bazinul Olimpic de la Izvorani va fi deschis si copiilor din comunele invecinate care vor sa practice inotul sau sa se initieze in acest sport. "În proiectul nostru privind acest bazin sunt vizati si copiii din zona Izvoraniului. Vrem ca bazinul sa fie deschis pentru cei care doresc sa invete sa inoate, sa practice inotul si, de ce nu, poate se vor îndrepta mai tarziu spre performantele acestui sport. Atunci cand bazinul nu va fi ocupat, copiii din imprejurimi vor putea intra aici gratuit", a mai adaugat presedintele COSR, Octavian Morariu. Invitat la inaugurarea bazinului de la Izvorani, Ion Tiriac a declarat : "Acest diamant inaugurat astazi pe locul caruia, in urma cu 10 ani era un lan de porumb, este meritul COSR. Insa, trebuie sa multumim politicului din ultimii 9-10 ani, indiferent de culoare, pentru ca si el a contribuit la aceasta realizare. Totusi, cu o randunica nu se face primavara. In momentul in care fiecare judet va avea un astfel de ‘pui’ atunci vom putea avea o selectie naturala primordiala. Aceasta treaba facuta la Izvorani este una de viitor si nu trebuie sa ne asteptam ca maine sa vedem rezultatele". Fostul presedinte al forului olimpic considera ca Romania nu mai are asa multi sportivi de valoare, iar alte succese importante cu care sportivii romani ne-au obisnuit trebuie asteptate intr-un viitor mai indepartat. "Noi am avut o mostenire enorma in trecut pe care am consumat-o. Baza sportiva s-a terminat si ea. Acum, in bazele sportive avem blocuri, grajduri cu cai, porci si magari, cu toate ca legea data pe vremea mea este inca în vigoare. Trebuie sa semanam de astazi si sa asteptam sa culegem rezultatele abia peste 10-12 ani", a mai adaugat Ion Tiriac.