Stiri

22 mai 2009 Crosuri Olimpice in 38 de orase din tara

Olimpismul este o filosofie de viata, afirmand si armonizand intr-un ansamblu echilibrat calitatile corpului, vointei si spiritului. Stabilind alianta dintre sport, cultura si educatie, olimpismul se doreste creatorul unui stil de viata fondat pe bucuria efortului, a valorii educative a bunului exemplu si pe respectul principiilor etice fundamentale universale. In perioada 22 mai – 23 iunie a.c., Comitetul Olimpic si Sportiv Roman va organiza o serie de activitati sportive si culturale reunite sub titulatura de "Luna Olimpica", proiect desfasurat la nivelul tuturor comitetelor olimpice nationale, sub egida Comitetului International Olimpic. Crosurile olimpice, denumite "Ziua olimpica" reprezinta pilonul principal al manifestarilor de masa insemnand un moment de bucurie prin miscare in constiinta iubitorilor de sport din intreaga tara. In acest an, in perioada mai sus mentionata, crosurile se vor desfasura in urmatoarele 38 de orase de pe teritoriul Romaniei: Alba Iulia, Amara, Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Brad (jud. Hunedoara), Braila, Brasov, Botosani, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Focsani, Galati, Giurgiu, Iasi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Resita, Rosiorii de Vede, Satu Mare, Severin, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Slatina, Suceava, Targoviste, Targu Mures, Timisoara, Tulcea, Vaslui, Zalau. Crosurile olimpice se vor desfasura pe distante variabile de la un oras la altul (trasele vor avea intre 1 si 5 km) si sunt destinate tuturor categoriilor: copii, tineri, barbati, femei, varstnici, dar si persoane cu dizabilitati. 23 iunie este "Ziua Internationala Olimpica" si reprezinta ziua cand a luat fiinta Comitetul International Olimpic in 1894. Este o aniversare care prilejuieste, in fiecare an, organizarea de crosuri, sesiuni stiintifice pe teme olimpice, expozitii de desene, evenimente culturale etc. Pentru a celebra aceasta zi, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman impreuna cu filiala Academiei Olimpice de la Constanta va organiza in data de 23 iunie, in orasul de pe malul marii, Crosul National "Ziua Olimpica".